Povestea mea in imagini

Am sa deschid acest topic, unde sa pot posta povesti din viata mea, insotite de imagini.
Din povestea Vizita lui Saad si Teo, citeva imagini...
Dupa ce m-am chinuit vreo jumate de ora, am constata ca nu pot sa postez poze de pe photobucket...nu stiu de ce, asa ca, voi reveni cu poze mai tirziu cind se va remedia problema la ei...pozele mele sunt incarcate, asteapta sa fie vizualizate pe forum.Voi reveni...

In sfirsit reusesc sa aduc poze de pe photobucket
deci...prima zi , cind a avenit Teo si sotul ei, cam asa arata masa



Cu mincarea nu am poze, pt ca am uitata sa fac.Asa de mare a fost bucuria revederii
Citeva imagini de la o dupa masa petrecuta intr-un mic colt de rai, undeva intr-un satuc din apropierea orasului, se numeste Ighiel.Suntem in gradina unor prieteni de-ai Dianei si Victor.


Maicuta mea si surioara mea...





Maestrul de ceremonii la gratar, este fratelo, ca de obicei...




...legume si fructe proaspat culese din gradina...


imagini din parcul Arsenal din Orastie, din week endul trecut. A fost bestial, foarte frumos.













si palariuta mea draga, care a fost mai mult decit fericita, pt ca am fost vreo 14 persoane si a avut si copania copiilor prienilor nostrii Leona si Alex din Orastie.









cazarea, in camere ff curate



















Sunt 36 de hectare de parc, amenajat cu tot ce vrei , daca ai nevoie de miscare, de excursii, de plimbare, este multa umbra, dar si soare, sunt lacuri, bazine de inot, yerenuri de fel de fel de sporturi.Eu v-am pus doar o parte din ceea ce este acolo.Merita sa mergeti si sa va simtiti bine.Iar mincarea este de exceptie.

Sidonia, dedic aceste poze tie si lui Vali.In mod special.

Imi place povestea Anena. Mai ai astfel de povesti?

anena a scris:Sidonia, dedic aceste poze tie si lui Vali.In mod special.

Multumim frumos Anena....sunteti niste scumpi !
Daca mai tii minte prin toamna sau prin primavara vi-am pus un filmulet cu Arsenal Park tare fain....

https://www.youtube.com/watch?v=chXhFOOWNqc
https://www.youtube.com/watch?v=u31NwZHkrPU

Din pacate nimeni nu a comentat nimic....
Normal ca mie si lui Valy ne-a placut mult de tot tot ceea ce am vazut, si pozele tale si pe fericita ta..."palariuta" un pupic dulce pentru ea ca taaaaaare fericita mai era !
Si mi-a mai placut ceva....
Dar tare de tot....
Inelele cu trandafiri cu care ai prins tacamurile....minunat arata Alea nu sunt cumva pentru servetele din material ??? Sunt SUPERBI trandafirii
Si ce poate fi mai fain decat mancarea BIO si un pahar de tzuiculita de la LIA Multumim frumos !!!

Vai, Anena, ce frumos! Si parcul acela...M-as duce si eu, ca tot intru de luni in concediu, dar e foarte departe si nici nu stiu ce preturi sunt.
Sa ne mai spui povesti asa frumoase!
Pup.

Anena, sunteti minunati ! Va iubesc si va admir !

Draga Anena, bun venit surioarei tale si cumnatelului in Ro.
Frumos inceput de poveste, sunteti o familie unita, fericita. Totul arata exceptional, masa frumos gatita pt oaspeti dragi.
Arsenal Park, minunat, am colindat si eu alaturi de voi, prin intermediul imaginilor tale. Te pup, asteptam continuarea povestirii. Va pup pe toti.

Miine ne-am programat sa mergem in satul in care m-am nascut eu si sora mea.Eu am mai fost acum 10 ani, dupa 30 de ani.Sora mea nu a mai fost de 40 si ceva de ani.Este un sat intre Cimpeni si Abrud, undeva sus , sus pe dealuri. O sa facem multe poze si o sa va spun povesti din copilaria mea.Eu sunt foarte legata sufleteste de satul meu si tare mi-as dori, atunci cind voi muri sa ma duca acolo, dar nu cred ca va fi posibil.Toata copilaria noastra a fost ff fericita acolo, vacantele la bunicii care ne-au iubit din tot sufletul lor. Acum totul este schimbat, dar in mintea mea au ramas acele imagini cu gospodaria si locurile, asa cum au fost in copilarie.

Inteleg, am si eu asemenea amintiri:
http://dulcesarat.blogspot.com/2011/09/lupu-leaganul-copilariei-mele.html
Va doresc distractie placuta in mijlocul amintirilor, de demult si totusi fierbinti. Va pup.

Buna dimineata!
Doina G. intra pe net si ai sa gasesti toate informatiile despre Arsenal Parc.
Anena bun venit surorii tale! Imi place ca nu stati deloc. Abia astept pozele din satul vostru natal si povestile. Tu stii sa povestesti frumos.
Mariela si tu ai darul povestitului. Vad ca il concurezi pe Nelu.
Alina, cum te-ai descurcat cu comenzile de saptamana asta?
Poate esti mai libera saptamana viitoare ca sa-ti fac o vizita la cantina ta.
Va doresc tuturor un weekend frumos!

Mari, nu o sa il intrec niciodata pe Nelu, multumesc de compliment, dar zau ca-mi pare rau ca trece vremea si vreau sa traiesc uneori in copilarie, scriu asa cum simt acum, ceea ce am trait atunci . Te pup.

Si pentru ca nimeni nu a mai continuat povestea intilnirii noastre de la Alba Iulia,am sa incerc eu sa o fac, de acolo de unde am lasat-o pe gustos.
Ajunsesem cu povestea prin santuri, ca sa zic asa
Dupa plimbarea lunga prin santurile cetatii, am adstat la Restaurantul Medieval, unde am reusit sa dam gata acele platouri cavaleresti pe care deja le-ati vazut in atitea poze. In orice caz, cit imi este de rau si de greata, dar cind ma gindesc ce bunataturi am mincat atunci, mai, mai ca mi-as doari un asa platou pe masa astazi.
Din pacate , in aceea seara,ne-am separat, pt ca unii au dorit sa maince acolo iar altii au dorit sa se mai plimbe si sa guste din miraculoasa brinza de Focsani a Danielei.Yameeeee, Daniela , cu adevarat buna...multumesc mult.Daca nu se inrautateste starea mea, cind vin la Cluj vreau sa ma duci sa imi cumpar si eu citeva kg sa le pun la congelator, pt ca e delicioasa si merge nebunie cu o mamaliguta topsa.
Ok, seara s-a incheita destul de tirziu, in noapte, dar multumiti si fericiti ca am fost impreuna toata ziua.
a doua zi ne-am intilnit pe Platoul Romanilor ,ca sa asistam la schimbarea garzii la Trei Fortarete. Chiar daca unele dintre noil vedeam ceremonialul a doua sau a treia oara, tot ne-a facut placere sa mai asiatam o data. Este inaltator de-a dreptul tot ce se intimpla acolo, pe parcursul a zeci de minute. Ati vizualizat multe poze si din acest moment.
Dupa terminarea ceremaniei de la fortarete, eu si cu Adrian i-am lasat pe oaspeti in grija lui Victor, fratele meu si a sotiei lui , sa viziteze partea de sus a cetatii, recent refacuta si ea si noi doi, am plecat sa facem pregatirile necesare pentru un picnic la schit, o zona frumoasa, cu multa umbra, bazin de inot si restaurant cu terasa.
acasa aveam pregatite snitele, oua fierte si cu ceea ce am mai cumparat, brinza si cirnaciori picanti si alte cele, acum nu imi mai amintesc exact ce a mai fost, am intins o masa mare si plina de voie buna, la umbra...va mai pun o data pozelel pt ca sunt sigura ca va face placere sa va amintiti.


















Cam asta a fost La schit.Singura negura, ca sa zic asa, peste toata bucuria intilnirii si a momentului respectiv, a fost pierderea aparatului foto, proprietatea Sidoniei.
Nu mai stiu la ce ora am plecat de acolo oricum era dupa masa. Inainte de despartire , am hotarit ca seara sa ne vedem pe terasa pensiunii unde au stat toti gustosii, intrucit era ff cald afara si acolo, linga bazinul de inot de pe terasa pensiunii era locul ideal sa petrecem o seara frumoasa. Si a fost ...nu numai frumoasa , dar si memeorabila. A ramas in istoria intilnirilor, datorita acelei intrebari, NO SII?, dar si datorita nebunul de Victor, care a fost intr-o verva de zile mari si a creat momente de ris ,pina la lacrimi si a tras dupa el toata trupa, astfel incit, am plecat de acolo, pe la ora unu din noapte, cu burtile pline si de mincare dar si de ris. De cite ori o intrebam pe Gabi, ce face, raspundea printre hohote de ris si lacrimi...ma rid. A mers la fix si vinul de Bordeux adus de Adi din Franta, dar si whiskeyul lui Mone si visinata, afinata Dianei, cumnata mea.Iar mamaliga lui Medi a fost cireasa de pe tort.
Ati vazut deja multe poze si de la terasa pensiunii, din aceea seara.
Trecem mai departe, pt ca orice inceput are si un final si momentul despartirii se apropia cu repeziciune.ne despartea doar o noapte.
A doua zi, ziua plecarii oaspetilor. ma gindeam , vorba Sidoniei, de ce tot ce este frumos si bun este putin? Ne-am intilnit pe terasa pensiunii si am inceput sa ne luam rams bun cu parerea de rau ca s-a terminat, dar si cu bucuria si placerea momentelor petrecute impreuna.Si mai ales, cu promisiunea ca anul viitor o s-o facem si mai si mai lata...
Dar nu ne-am despartit de toate gustoaselel in acelasi timp si in aceeasi zi. le-am condus pe Alina si pe medi pina la iesirea din oras, dupa care , restul trupei, o sa vedeti care, am mers la o alta pensiune, la citiva km de oras, ca sa luam prinzul.
Pina la acel moment ,las imaginile sa vorbeasca.
Dimineata ,inainte de despartirea de Alina si Medi si bineinteles de Roxana, o prezenta deosebit de placuta

Continuare.
Am baut cite o cafeluta ca sa avem energie


Am mai stat putin la un pahar de vorba...


Si fiecare a pornit spre mijlocul de transpot.

Dupa despartirea de Alina si de Medi, dupa cum va povesteam mai devreme, noi , cei ramsa, un pic mai tristi si mai putini, ne-am indreptata spre pensiunea Drumul dragostei, unde am luat masa.Am papat tare bunut.Mie mi-a placut tare mult.










Asta este ce am mincat eu, foarte bun.A fost piept de pui la fratar pe pat de ardei copt si cu sos de ciuperci.

Iar la desert am mincat clatite lugojene...mmmmmm,un deliciu.


imi pare rau, dar desi am micsorat pozele la dimensiunea care trebuie, tot nu le ia in intregime. Dar, oricum , sper ca va faceti o idee de ceea ce este in poze.
Revin cu continuarea.

Ce dor imi este de voi toti !!!

Parca numai tie
Anena...tare fain mai povestesti As sta pana maine sa mai ascult si sa-mi reamintesc.....

Simt ca parca am fost si eu cu voi acolo!
Ce minunat trebuie sa fi fost!

Ce-as fi vrut sa fim si noi in toate zilele

Incerc sa continui povestea intilnirii, pt ca mai am citeva imagini pe care le mai are doar Delia, precis.
Ramasesem la ziua de duminica, dupa ce au plecat Medi si Alina si am luat prinzul la pensiunea Drumul Dragostei. Un loc minunat, ferit de zgomotul orasului unde as fi vrut sa va cazez initial, dar din motive pe care le cunoasteti , am preferat ceva in oras, pt ca era cumplit de greu de ajuns de la pensiune in oras,in ideea in care se lucra la pasarela de peste calea ferata si ati vazut ce ocoluri a trebuit sa faceti ca sa ajungeti la destinatie.
Dupa ce ne-am luat ramas bun si de la Sidonia si Vali (ei au plecat spre Oradea in aceeasi zi), noi, cei ramsi ne-am dus fiecare pe la casele noastre ca sa ne odihnim si sa ne revedem seara, la o pizza la Erol. Eram destul de trista pentru ca stiam ca de a doua zi nu voi mai avea nici un program cu fetele, asa cum le spuneam alor mei, in fiecare zi in care ma intrebau , tu ce program ai astazi?.
Asa ca seara, amindoi cu Adi si cu Diana si Victor, am pornit spre pensine ca sa hotarim ce vom face. La pensiune mai era Delia cu familia la care se adaugase verisoara Deliei cu fiica ei, si Gabi cu Mone. Gabi nu se simtea ff bine a facut o usoara indigestie dupa masa de prinz, drept pentru care, am plecat doar cu Delia, Fernando, verisoara Deliei si copii, urmind ca Mone si Gabi sa vina ceva mai tirziu.
Si iata-ne ajunsi la Pizzeria Erol, unde nu am gasit loc pe terasa(in serile de vara nu prea gasesti loc decit cu rezervare prealabila, e full tot timpul) si am hotarit sa stam inauntru pt ca era aer conditionat.


Dar, pina la urma nu am stat inauntru gratie cumnatei mele celei istete, care a urmarit terasa si a facut rost de doua mese afara, la aer.
A apaarut intre timp si Mone cu Gabi.

Am comandat fiecare ce a dorit, dar surpriza serii a fost Mihai care a ras pur si simplu o pizza intreaga, spre mirarea noastra, a tuturor si spre bucuria parintilor.

Salata mea de pui cu legume si cu un dressing ff gustos...

A uramt drumul inapoi la pensiune, unde cu lacrimi si regrete , ne-am luat ramas bun de la oaspetii mei dragi.Regrete pentru ca timpul a trecut atit de repede.



Cam asta a fost tot...poate Delia are mai multe poze decit am avut eu, dar oricum si cu poze si fara poze, tot minunat a fost impreuna cu voi toti. Va iubesc din tot sufletul pe toti pe care v-am cunoscut si asa cum spunea si sora mea, in viata mea nu am vazut oameni care sa se simta atit de bine impreuna si intre care sa existe atita chimie de la prima vedere (adica atitea sentimente si emotii). Se pare ca a fost predestinat sa ne intilnim.Si eu ma rog bunului Dumnezeu ca anul viitor sa fim cu totii sanatosi si sa o facem si mai lata, pt ca , observ ca de la an la an ne e tot mai bine impreuna, suntem tot mai legati sufleteste si intilnirile noastre sunt din ce in ce mai lungi.Doamne ajuta sa na vedem sanatosi!

Minunat!

Foarte frumos povestesti Mariana...
De abia astept intilnirea de la anul !!! O saptamana are sa tina !!! Macar...

Frumoase poze , inca o data mi-am dat seama ca sunteti niste oameni deosebiti si sper ca la anul sa fiu si eu alaturi de voi!

Anena, multumim inca odata pentru efortul tau si al familiei tale, pentru ca noi toti sa ne simtim bine !
Citind povestea relatata de tine, ca de obicei, nu ma pot abtine sa nu-mi dea macar o lacrima ! Imi este foarte dor de voi toti !
Si sper ca la anul sa fim prezenti in numar mult mai mare, sa poata spune prezent toti absentii de anul acesta , dar care au fost prezenti in anii trecuti !
Sper ca la anul sa poata fi prezenta si Teo cu familia ei !
Pana atunci, Dumnezeu sa ne ajute sa fim sanatosi !

Superb... de citit toata iarna la caldurica

Doamne ce frumoase amintiri!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Si cum asteptam noi sa ne revedem-asa trece si timpul mai repede

Asa cum am promis, va trimit o parte din povestile pe care am de gind sa le scriu, ca sa aveti ce lectura la gura sobei in iarna care urmeaza, asa cum bine spunea una dintre voi.


In ultima vreme simt din ce in ce mai mult nevoia sa scriu, sa spun, sa destainui, sa impartasesc. Starea mea sufleteasca de acum imi spune sa fac asta. Uneori am impresia ca timpul meu este limitat. Ma simt presata de timp, de faptul ca se termina si nu am facut, sau nu am spus tot. S-ar putea sa fie subconstientul meu, din cauza problemelor de sanatate pe care le-am avut, sau se poate sa fie timpul, care intr-adevar se comprima. Orice ar fi, simt nevoia sa scriu.Chiar ma gindesc de ceva vreme sa incerc sa scriu despre satul meu natal. Despre copilaria mea fericita si plina de iubire. Ma simt legata ombilical de pamintul pe care m-am nascut. Doar simplul fapt de a povesti despre aceea perioada ma umple de duiosie, de energie , de bucurie… Sotul meu ma indeamna mereu...scrie, pune-te pe scris si vezi ce iese...El ma stie, stie ce legata sunt sufleteste de locurile mele natale. Chiar imi doresc foarte, foarte mult, ca atunci cind voi muri, sa ma incinereze si sa imi duca cenusa in satul meu si sa ii dea drumul din virful [i]Curarturilor. Asa ii spun localnicii locului de unde ma trag. Asa voi fii vesnic acolo.
Sunt unii care isi pun sufletul pe pinza, altii pe note sau mai stiu eu ce alte modalitati de exprimare. Eu vreau sa pun totul pe hirtie, sentimente, trairi, emotii , ginduri, de moment sau retraite.
Am revazut acum 10 ani locurile natale, dupa o absenta de 30 de ani.Si in aceasta vara am fost din nou acolo, la casa bunicilor si la casuta in care ne-am nascut si eu si sora mea. De data asta am reusit sa mergem amindoua.
Cind am fost acum zece ani, am avut emotii puternice, pt ca stiam ca nu am la ce sa ma astept bun, trecerea timpului isi spune cuvintul, mai ales intr-un virf de deal, unde mai sunt case ici si colo si cam toata lumea s-a retras la oras, la vale, cum se spune acolo. Cind plecam cu bunica dupa ceva cumparaturi, jos in sat, si eram intrebate unde mergem, spuneam mindre...la vale, adica...coboram in vatra satului. Am regasit totul o paragina, casa bunicilor mai este, dar arata deplorabil, o parte din cladiri au fost darimate si arse , ca lemn de foc de cei care folosesc paminturile noastre. Si cum casa era aproape de padure, in cei 40 de ani , a fost napadita de puieti de arbori, care in tot acest timp, au ajuns copaci in toata regula. Nu pot sa va spun ce am simtit pe moment, cind am vazut ce s-a ales de toata gospodaria bunicilor nostrii. Si un lucru foarte interesant, totul mi se parea mult mai mic, revedeam totul la alte dimensiuni. Paca dealurile erau mai aproape de mine, decit in anii copilariei. Casa in care am crescut 7 ani din perioada copilarie, mi se parea acum micuta, fata de impozanta pe care o simteam atunci...
Si cu toate acestea, nu am suferit , pentru ca sufletul meu a ramas in acele vremuri bune si frumoase, pentru mine si familia mea, vremurile copilariei, iar ceea ce vedeam acum , era cu totul strain. Mintea mea nu procesa aceste imagini noi, decit ca informatie de moment, nu au trecut prin filtrele sufletului, pentru ca acolo au ramas bine asezate si pentru totdeauna, imginile copilariei.
Dar , ceea ce imi amintesc de atunci, este dragostea cu care am fost inconjurate si eu si sora mea. Atit din partea parintilor cit si din partea bunicilor. Bunicul din partea mamei a vut o influenta cu totul speciala, asupra formarii ca viitori adulti, ca oameni, a mea si a surorii mele, Teodorita, pe care o voi numi de acum incolo, Teo.
Bunicu pentru mine a ramas ca un fel de chip de inger(avea ochii albastrii , senini), chip cu care ma trezeam in fiecare dimineta, in fata ochilor.Primul lucru , cind venea sa ne trezeasca, ne saruta duios pe obraji, pe fiecare si ne intreba cum am dormit si daca am visat cu ingerasi. Apoi incepea ritualul de dimineata, mai ales in diminetile de vara, cind toata familia se trezea cu noaptea in cap si porneau la muncile cimpului, iar eu si sora mea , eram, lasate sa dormim pina tirziu.Bunicu era cel care ne trezea mereu.
Era cald si bun si avea vorba domoala si intotdeauna avea pregatita o vorba cu tilc, din care puteam invata ceva.
Ne invata mereu sa fim bune, sa ne iubim apropaele si ne-a dezvoltat un advarat cult pentru animale. Si bunica si bunicu, le ingrijeau cu atita dragoste… acum, gindindu-ma in urma si facind o analiza a comportamentului bunicilor fata de vietuitoarelele din ograda, unde fiecare porc si vita si ciine si gaiana, avea un nume, imi dau semama de respectul pe care il aveau fata de aceste fiinte necuvintatoare.
Bunicul era un om extrem de calculat si de serios, in tot ceea ce facea.Si in meseria sa, de perceptor, cum se spunea pe vremuri,(aduna darile de la oameni) dar si in ceea cee facea in restul vietii sale .E ra considerat un fel de samaritean al satului, pentru ca ajuta pe toata lumea. Veneau oameni din satele vecine ca sa le dea un sfat juridic, sau sa le scrie cite o plingere sau sa le instrumneteze cite un proces, sau ii cereau ajutor material, pe care bunicu il acorda fara prea multe intrebari.Iubea oamenii si le acorda credit in orice situatie. Era mereu chemat in sitautii conflicuale, ca un fel de mediator, pentru ca satenii stiau ca Domn Campeanu, era om drept si stia cum sa impace partile sau cum sa-si sfatuiasca semenii, ca sa aplaneze o stare conflictuala.
Era mereu cu zimbetul pe buze, dar fara a ride cu gura pina la urechi, cu prea mult zgomot. Fata lui , usor smeada, cu o mustacioara mica , a la Hitler, peste niste buze subtri, era mereu vesela cind dadea cu ochii de odraslele familie, adica eu, sora mea si verisoara noastra, care venea mereu in vacante la Carpinis.
Doamne cita fericire am avut in copilarie! Si cit de mult a insemnat acest lucru pentru tot ce a urmat in perioada vietii noastre adulte.
Dar hai sa o iau sistematic, pentru ca in mintea mea sunt invalmasite toate amintirile de atunci, din copilaria si adolescenta mea si ma napadesc tot felul de sentimente si de senzatii, carec mai de care mai vii si mai coplesitoare.

M-am nascut in Muntii Apusenii, in satul Carpinis(numele i se trage de la padurile de carpen, un arbore inalt, cu frunza ovala si dintata, cu lemnul tare si alb si care are dungi argintii si niste adincituri pe trunchi.De fapt este chiar numele padurilos sau desisurilor, de carpen.
Sora mea Teodorita, este cu doi mai mare decit mine , iar verisoara mea, Olivia(Titica, ii spuneam noi pe atunci), este cu un an mai mare, asa ca eram ca trei ieduti, nascute la diferenta de un an. Amindoua vor aparea mereu in povestile mele.Titica, cahiar daca locuia in Alba Iula, isi facea toate vacantele cu noi,la Carpinis.
Dar pentru a nu deveni plictisitoare povestea mea, o sa pun si citeva imagini luate chiar in aceasta vara din satul meu natal. Fiecare locsor, fiecare padurice, fiecare copac, are pentru mine o semnificatie aparte. Acolo, in copilaria mea, am trait o adevarat aventura, ca sa zic asa.
Asa arata acum casa unde m-am nascut. Regretul meu mare , este ca nu am termen de comparatie. Din pacate , la aceea vreme nu dispuneam de tehnica avnsata si nimeni nu chema un fotograf in virful unui deal ,doar pentru a face o poza casei, sau vacii, sau porcului,sau gradinii de zarzavaturi.etc ) ) )

In primul rind nimic nu mai seamana cu ce a fost. Doar locatia si casa in sine. Acioperisul era de sindrila din lemn, dar care priobabil cu timpul s-a stricat si a fost acoperita cu tabla. Acum este locuita de fiul unui cioban din sat. Tot acel pamint , cu livezi, paduri si tot ce este pe el, este de drept al mamai mele. Dar , din pacate , zona este fff greu accesibila si nu se mai face nimic pe acolo. Nici macar nu se mai coseste iarba. Dintre toate casele care erau in jurul nostru, nu stiu daca mai este una sau doua locuita.
...casa bunicilor , sau ce a mai rams din ea...


...cuptorul de piine care a rams intact, dar a disparut o bucatarie de vara, de linga cuptor, care la noi in sat se numea, conie

...ceea ce a mai ramas din livezile bunicilor...


...imi amintesc ca, toti pomii fructiferi erau aliniati si vopsiti pina la jumatatea trunchiului cu var, pentru a fi aparati de rozatoare.
Gardurile erau confectionate de scinduri de aceeasi marime(tatal meu natural a fost maistru timplar si avea atelirul in partea stinga a casei, atelier care nu mai exista acum) si toate vopsite in alb...
...la deal, pe Coasta, cu sora mea, in acest an.

Coasta era locul unde noi am facut multe nazbitii de-a lungul anilor petrecuti in vacante la bunici. Spun in vacante, pentru ca, atunci cind am implint eu 8 ani, ne-am mutat la Alba Iulia, impreuna cu mama. Tata a ramsa in sat, in casa copilarie noastre, intrucit parintii nostrii au divortat, iar mama, cu doua fete de virsta scolara, si-a luat lumea in cap si viata in propriile miini si a plecat cu noi in lume pentru a ne oferii o viata mai buna si o sanasa de a face scoala in oras si a ne cladii un viitor.


Cam atit pentru astazi, sunt obosita si trebuie sa ma pregatesc pentru miine...am de facut niste investigatii destul de dureroase si nu mi-ar strica un gind bun.
Dar nu inainte de va arata o imagine absolut superba, din satul meu, in drumul catre casa parinteasca.
[i]