POEZII SI POETI

Sidonia,ai dreptate,imi pare rau pentru albinute ca multa munca mai e pina produc mierea,sa ai soare unde sunt ele la salcami,te tzuc!

LUNA ROZ
de Costel Macovei

în seara asta, luna o să-şi ascundă paloarea sub un strat de sidef roz

la mine pe strada Fericirii, luna nu a aflat încă de acest lucru

şi e tot palidă, curios cum de n-a aflat

ca s-a dat pe toate canalele

dar cine ştie, poate n-a-nţeles ea cum stă treaba

cu aspectul, cu tabloidele şi cu dezamăgirea celor de la ştiri

cert e că-i rotundă şi plină ca o monedă de doi euro

nici nu trebuie mai mult pentru un expreso



pe strada Fericirii, casele plâng

unele se vaită de bătrâneţe şi zic că-s grele sacoşele primite bacşiş

altora li s-au mătuit ferestrele şi nu mai văd bine strada

sunt unele care nici până la poartă nu mai ies

s-au rupt cu totul de lume

mai au prin curte câte o floare pricăjită

şi cu ea ce-şi mai trec zilele seci

şi măcar dacă ar mai ploua

atât cât să mai audă streşinile oftând şi burlanele plângând

poate n-o să mă credeţi, dar pe timpuri, când simţeau că le-a venit timpul

casele se aşezau cu capul la stradă

îşi puneau crucea pe trotuar să le ţină de urât

şi mureau aşa pe-ndelete

bătrâneşte

fără să-şi mai bată capul

cui să lase acareturile cu limbă de moarte

mureau încet, biruite de foşnetul mereu crud al lăstarilor

plânse cu fiecare floare de cireş

Curând, Şeherezada...
de Adriana Lisandru

Curând Şeherezadei i se va subţia uşor
firul poveştii ,
eu îmi voi sprijini a noapte fruntea
de luna în ultimul pătrar.

„măcar acum, măcar acum...”
vei murmura
răscolindu-mă de la zenit la nadir.

Opreşte- te, voi şopti obosit,
e-n zadar...
O să te zgârii rău
în banchiza de vise.

(Nu, nu vei putea să-nţelegi nuferii
până ce nu vei fi oglindă de apă
şi nici tăcerea
până când nu vei naşte întâmplări
ucise.)

reinventează-mă! de Adriana Lisandru


ultima oară când m-ai strâns în brațe…
…
aici creionul prinde să tremure
așa cum tremură buzele unui mânz când simte mirosul
cubului de zahăr

secundele încep să fornăie
nerăbdătoare


nu mai știu cum a fost/
oare pot inventa o poveste credibilă/
despre o mamă care m-a dorit m-a născut m-a crescut/
mi-a împletit părul mi-a ascultat prima mărturisire de dragoste/
și-a zâmbit…

pagina rămâne-n așteptare
așez deasupra ei câteva foi
prin fereastra deschisă
vântul și bătăile inimii
ca niște pași
ce se îndepărtează

Geta, noroc cu tine, ca imi mai amintesti de vremurile in care citeam si scriam si eu! Ehei! Ce vremuri!

Doina,eu mai scriu din cind in cind dar le pun altundeva ce sa fac ca de publicat nu am sponsori ,proza scurta a aparut intr-o revista militara a unui prieten de-al meu.
Adriana e o prietena de-a mea din Brasov mie imi place foarte mult ,are editate poeziile, primul volum se numeste "De-a barba oarba"

Te imbratisez cu drag:)

Ingrijorari

De câteva nopţi,
nu mai ştiu unde-mi doarme
umbra.

O văd întorcându-se dimineata,
hoţeşte,
cu degetele pătate de poezie.

Spune-mi, te rog,
şi-a făcut culcuş
în somnul tău?


copyright Adriana Lisandru
din volumul "De-a Baba Oarba"

Descântec

Costel Macovei

ieşi voinic de borangic
că mi-e răsuflarea grea de la apăsarea ta
lasă-mi inima să bată, că nu vrea şi nu aşteaptă
să se usce toacă-n vânt bătută de-un legământ
lasă-mă să-mi cat de drum ca nuiaua de alun
iarna-n palme s-o cosesc, a izvor să potopesc
să-mi dau lacrimile toate norilor să mi le cate

măi voinice mâna ta, sânul mi-l încercuia
pune doagă lângă doagă, carnea-mi frige şi se roagă
să-şi găsească alinare ca rana-nvelită-n sare
că vadra negeluită se vrea-n zori rândeluită
a pulbere şlefuită, sărutată, descântată...
buzele-ţi să se usuce, că n-au făcut căuş dulce
şi pecete zorilor când e dorul călător

luna-n pântece-mi coboară şi-ar vrea să te dea afară
că-s plină de-nfiorare şi carnea-n adânc mă doare
de te-ar face-un copiluş, să te-aşez în legănuş
să-mi ţes toate visele legănând suspinele

TE DUCI, COPILĂRIE
Radu Pietreanu
Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aş da orice pe lume să redevin copil

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini
Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini
Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist
S-au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari
A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, şi devenim haini

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ
Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, şi devenim mai răi

Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş
Iar cel mai bun prieten era un căţeluş
Eram atât de veseli fugind prin porumbişti
Te duci, copilărie, si devenim mai trişti...

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
Te duci, copilărie, şi devenim fragili

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte,
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

(Autor: Bunget Marin)

Un turneu sentimental de Luca Tudor

Şifonierul din dormitor şi şlapii tăi uitaţi în faţa oglinzii,
de parcă aş fi avut de sărutat patru tălpi,
 
pălăria de paie şi fotografia cu Toma Caragiu,
televizorul şi peria de pantofi,
toate-au plecat
într-un turneu
sentimental
 
Toate, borcanul cu murături,
scrumiera plină de chiştoace din bucătărie,
tubul de pastă de dinţi sugrumat la mijloc,
mirosul tău din faţa de pernă,
 
au plecat
 
străbătând glorios lumea,
corul operei de trei parale
defilând maiestuos pe bulevarde duminicale
 
Toate au  plecat în turneu, vă salut!
amintirile lui Sancho Panza, femei bătrâne
scriind versuri despre primul sărut,
cărţile din bibliotecă şi cioburile
 
Au plecat amprentele tale de pe geam, în turneu,
amintirea degetelor tale
pe obiectele din jurul meu,
 
pentru a întâlni gloria, tumultul şi ovaţiile,
recunoştinţa, graţia şi tandreţea
 
pe care niciodată nu le-au cunoscut.

Fructe de mare de Costel Macovei


câţi copaci şi-au plâns uitarea
străbătând cerul şi marea?
 
ia-ţi rădăcinile şi umblă!
am auzit? mi s-a părut?
m-am smuls din viaţă şi cu trupul frânt
am desenat potecă pe pământ
 
rătăcitor cu rădăcinile zdrelite
trecut-am ani prin multe ȋnfloriri
purtând alai, petale ȋnnegrite
rugina orelor de zi cu zi
 
mi-e frunza palidă, săracă
trecând hotare brazdă-n scoarţă trag
prin ceruri mi-am purtat ȋnscrisul
uitate chinuri de pribeag
 
gol am venit pleca-voi gol din lume
şi desfrunzit de umbră şi de vis
lăsa-voi marea să mă spele pe-ndelete
de tot ce mi-am dorit voi fi dezis

in trecere   Adriana Lisandru


Bine-ai venit!
Da, intră,
atârnă-ţi umbra în cuierul dimineţilor mele,
deşi n-o să rămâi
decât preţ de câteva inimi
desenate cu mâna stângă
(cu dreapta îţi vei căuta pe furiş cuvintele,
mereu uiţi în care buzunar şi în care iubire
le-ai pus)

un vin? o cafea? o infuzie de sentimente
dulci-acrişoare?
Sigur, aşază-te în care vis doreşti
dar acoperă-te bine cu mâinile mele,
ştiu, mi-e rece prin încăperile vieţii,
ferestrele sunt de vină,nu se mai închid
de când amiaza şi miezul noptii
se-nvălmăşesc să intre deodată
la ore absolut nepotrivite.

acum
vom îngădui să curgă poveştile...
ale tale – mereu despre iubire
(eşti fascinant când începi să mă ciopleşti
din vorbe, de la rotundul călcâiului până la
irisul în care rămâi o clipă să te oglindeşti)
eu voi vorbi despre tine, fireşte,
chiar de îţi voi spune că am visat fluturi plângând
într-un pom cu ramuri albastre.

apoi se va lăsa tăcerea, foşnind
ca o perdea împinsă de vânt
eu o să rup neauzit din mine zâmbete,
covor pentru privirea ta răsucită spre uşă

da,înţeleg, e timpul.
mai spune-mi o data cum ţi-am nins auriu în ziua aceea,
cum sunau a cristal secundele ogivale,
spune-mi ca eu
doar eu
numai eu,
cea dinainte de înmugurirea timpului
în orologii...

şi, te rog ,nu uita să iei
din cuierul dimineţilor mele...

Scrisoare catre amicii  din tara de Valeriu Cercel


Dragii mei amici, fârtaţi,
Douǎ vorbe-mi ascultaţi:
Chiar de voi le ştiţi pe toate,
Viaţa în strǎintate
E mai rea decât otrava,
Sau ‘nǎuntru la Jilava,
Cǎci oriunde m-aş afla
Şi oricâte aş avea,
O durere mǎ apasǎ,
Aia de-o aveam acasǎ,
Dar cǎ-s singurel pe lume,
Boalǎ am, de-aia cu spume,
Cǎ mereu ceva-mi lipseşte
Ce aici nu se gǎseşte
Şi tot plâng şi-s necǎjit,
Viaţa parcǎ s-a sfârşit:
N-aud vorbe deocheate,
Bancuri proaste, nesărate,
Sau înjurǎturi sadea,
Apropo de mama mea,
N-aud glume fǎrǎ rost,
Ori sǎ fiu luat de prost,
Nu tu ţeapǎ, nu tu şmen,
Nici pe blat n-am mers pe tren,
Alintat…nu sunt de loc
C-aş fi bou sau dobitoc,
Nici mǎcar…mai ştiu şi eu,
Sǎ mǎ calce pe bombeu;
 
Nu-s oprit de poliţai
Sǎ mǎ-ntrebe de mǎlai,
Şpagǎ, n-am dat nimǎnui,
(Nu primesc…ai dracului!)
Nu tu ceartǎ, nu scandal,
Ori caftealǎ la vreun bal,
N-am primit de mult, v-o jur,
Din senin un şut în cur,
Nici mǎcar un bobârnac,
Nu ştiu ce sǎ mǎ mai fac…
 
Nu văd la televizor,
În pârnae-un procuror,
Magistrat sau avocat,
Că m-apucă şi-un oftat
Cum putem să mai trăim,
Nu Becali, nu Vadim,
Fără Base, viaţă grea,
Ce “succesuri” ‘om avea,
Fără Crin, Ponta la fel,
Şi nimic în portofel…
 
N-a fost chip, măcat o dat’
Să aud de-un plagiat,
Nu mai zic, pe cinstea mea,
Mor si n-aud o manea!
 
Că, de-aşa viaţă nasoală
Şi de-atâta plictiseală,
Fi’nd cuprins de nostalgie
Şi de dor de a mea glie,
Precis, vara viitoare,
Am sǎ vin la…reciclare!

Scandal în familie

ION PRIBEAGU ( Emil Lazarovici )

În orasul - nu spun care –
Nu departe de aici,
Locuia un om cu stare,
Domnul Nathan Smilovici.
Si, pe lânga pravalie
Si o casa cu balcon,
Nathan mai avea sotie
Si un singur fiu, Aron.
Tânar, cu purtari alese,
Elegant si studiat,
El era mândria casei,
O podoaba de baiat.
Despre tatal sau - de Nathan –
Fabricant de jaluzele,
Se spunea ca-n tinerete
A fost mare pui de lele!
A facut el multe pozne
Când era mai tinerel.
Dar cum vârsta potoleste,
S-a mai potolit si el.
Într-o dupa amiaza vaga,
Vine Aron, îmbietor,
Si îi spune: - Tata draga,
Vreau cu Ester sa ma-nsor!
- Care Ester? - sare Nathan,
Parca prins de-o amintire
- Fata Blimei de pe Carmel,
Una blonda si subtire.
Nu se poate! E o taina
Si mi-e greu a-ti relata
Stii, de mult… adica… Ester,
Cum sa-ti spun… e sora ta!
A plecat Aron, da-n suflet
Clocotea ca un vulcan.
Si încet, încet, de-atuncea
S-a mai scurs aproape-un an.
Si-ntr-o seara, Aron aduse
Tatalui, o veste proasta:
- Aba , o iubesc pe Leia
Si-am s-o iau chiar de nevasta!
- Vai de noi! - exclama Nathan,
Iarta-ma de-ti stau în cale
Însa, si de data asta,
Fi-voi contra vrerii tale!
Fiindc-odata, mama Leiei –
Crede si nu cerceta –
M-a convins, pâna la urma,
Ca... si Leiai-i sora ta!
Turburat de cele-aflate,
Bietu’ Aron s-a dus distrus
La mamica lui iubita,
Si-ntristat asa i-a spus:
- Mama-mi vine sa-mi iau viata
Toata lumea s-o împac.
Da-mi, mamico, o povata
Si ma-nvata ce sa fac?
Când am vrut s-o iau pe Ester –
Floare, fir de micsunea,
Tata m-a oprit, spunându-mi
Ca aceasta-i sora mea.
Azi, când îndragesc pe Leia,
Stea scaldata de aurora –
Tata iarasi se opune,
Ca si Leia-mi este sora.
Mama a ramas furata
Parca de un gând ascuns,
Si-apoi, dupa o clipa,
Foarte vesela-a raspuns:
- Ia pe care vrei din ele!
Si nici n-o sa-ti para rau,
Fiindca am sa-ti spun o taina:
Nathan nu e tatal tau!

Iti stiu uitarea..



Îţi ştiu uitarea toată pe de rost
Încă de când însăilam doar vise
Acum cînd ele toate-mi sunt ucise
Şi tu şi eu parcă tot vis am fost.

Mă toare tot , se răsuceşte-n mine
Azi îmi apune orice răsărit
Acum cînd începutu-i doar sfârşit
Şi-mi rărăceşte drumul înspre tine.

Ţi-am claustrat imaginea sub pleoapă
Să te păstrez acum că te-am pierdut
Să-mi recompun uitatul început
Doar atingînd pianului o clapă.

Îţi ştiu uitarea toată pe de rost
Dar ţi-am uitat fiorul de-nceput
Că ţi-am pierdut iubirea-n absolut
Nimic din ce trăiesc nu are rost.

poezie de Delia Staniloiu

Întrebare de Bac de Valeriu Cercel

De când iar am dat-o chix,

Cu mascaţi, pe dezbrăcate,

Controlaţi cu raze X,

Şpăgi, ţâţare confiscate,



O-ntrebare mă omoară,

Şi cum n-aş vrea să mă fac

Nici la toamnă de ocară

La examenul de Bac,



M-am gândit ca să i-o pun

Profesoarei de liceu,

Că la d’astea eu sunt bun,

Cu româna mi-e mai greu:



De vreo câţiva ani, să zic,

Dar pe nimeni nu acuz,

Cum sunt toţi românii-un pic,

Mă declar foarte confuz,



Şi legal, şi literar,

Azi, ţiganul este rrom,

Fiind clar, ca şi-un arţar,

Ce-am putea să-i zicem pom,



Şi tot ce-i asociat

Cu-adjectivul… “ţigănesc”,

Cum, în rrom l-am botezat,

Ar suna că-i românesc,



De-aia…doamna profesoară,

Cu latina ce-o vorbim,

Cât ar fi ea de vulgară,

Nu ştim cum s-o potrivim,



Că la Bac, ce s-a-ntâmplat,

Ar fi veche…ţigănie?

Sau, din rrom fi’nd derivat,

S-ar numi azi…rromanie?!

L-am intalnit pe Dumnezeu intr-o vineri, pe la sase.. PENES GABRIEL

L-am intalnit pe Dumnezeu
intr-o vineri, in parc,
sa tot fi fost cam pe la
orele sase spre seara.
Avea barba alba, fireste,
ochelari de soare
si citea dintr-o carte.
bai, cum citeste mosul asta
prin ochelarii aia
mi-am zis si-n clipa urmatoare
am stiut: gata, El e!
Sigur, au mai fost alte
doua-trei chestii
ce m-au convins ca nu greseam:
cum sa tot bei, de exemplu,
dintr-o sticla
de apa plata si ea sa ramana
tot la jumate, tot la jumate?
In fine, astea-s deja detalii.
Politicos, l-am intrebat de ma pot aseza langa El
Nu m-am trantit pur si simplu
ca nechematul
cred ca stiti stilul.
N-a ridicat ochii din carte
doar a mormait ceva
din care am inteles ca pot.
Ce putin eu asa
am inteles mormaiala aia.
Mi-am aprins o tigara.
Aici, recunosc, s-a foit nitel pe banca
parand deranjat.
dar aveam grija sa suflu fumul
in partea opusa Lui.
Parea asa de absorbit de lectura
ca nici n-a bagat de seama
cand pe langa noi
a trecut o "serpoaica" din aceea..
fusta scurta, picioare pana-n gat, sanii ca doi pepeni galbeni
fundul..
zau, hai c-o stiti si p-asta
nu e nevoie sa vorbesc pe sleau
mai ales intr-o asa intamplare.
Avea mainile fine, degetele lungi, unghiile ingrijite
doar costumul alb de blugi frapa
si sticla aia de apa
ce nu se mai termina
desi sorbea din ea tot timpul.
Cam voiam sa intru in vorba cu El
n-ai parte in orice zi
de asa intalnire
dar nu stiam cum
nu-mi venea nicio idee
plus ca mi-era jena, nah.
Cred ca s-a prins de asta -
dar cum sa nu se fi prins
cand El stie tot? -
si fix cand aprindeam o alta tigara
s-a intors spre mine
si m-a privit
Prin ochelarii aia de soare, asa ca
n-as putea sa va spun
cum ii sunt ochii,
ce culoare au
sau ce privire.
A durat o secunda
sau mai multe
nu stiu, ca ramasesem cu tigara suspendata intre buze
privind hipnotizat doar
ochelarii aceia
ce parca ma priveau.
A pufnit ori a oftat scurt - nu mi-am dat seama ca aveam altele pe cap fix in momentul ala
s-a ridicat si a plecat.
Ramasesem paralizat,
doar privindu-i indepartarea.
A cotit brusc pe o alee si dus a fost
cand mi-am mai revenit din starea aia de holbat ca curca-n lemne
am vazut cartea lasata pe banca
exact unde statuse.
Acum, ce era sa fac?
El plecase, cartea acolo, eu curios,
dar ma puteti condamna?
sincer, n-ati fi facut la fel ca mine
si ati fi luat cartea sa va uitati in ea?
hai sa fim seriosi.
fireste ca asta ati fi facut
Pe coperta foarte alba nu era titlu
daca nu pun la socoteala
ca scria simplu, cu negru, "Carte"
dar ala nu e titlu, nu?
apoi am deschis-o la pagina de garda.
Aici e momentul in care am simtit nevoia sa mai aprind o tigara
aproape silabisind
ceea ce parea chiar titlul:
"Viata si moartea lui..."
(aici urma numele meu intreg
cu tot cu initiala tatalui).
Nasterea, copilaria, adolescenta, tineretea, prostiile facute, femeile iubite... sau neiubite
ma rog, era tot, tot, tot
despre mine
ba si destule lucruri
pe care le si uitasem
dar citind mi-am amintit
ca da, le traisem.
M-am napustit spre final
transpirasem, inima imi batea
direct in gat deja
In ultimul pasaj
scria: "5 iulie 2013.
Pe la orele sase
dinspre seara.
S-a intalnit pe o banca, intr-un parc, cu Mine."
apoi, doar niste file goale...

nimic nu este-ntâmplător de Costel Macovei







de cele mai multe ori stelele se strâng la taifas

să-ţi socoteasca zilele şi orele

aşa cum făceau pe timpuri ursitoarele

încât fiecare om să-şi poarte soarta



dar dacă ar fi să vă spun adevărul

ferestrele erau pline de noapte când am sosit

încât nici o stea nu se vedea

şi cred că nici n-au băgat de seamă



aşa am intrat în lume fără de soartă

fără de zile, fără de mine

când şi-au dat seama era prea târziu

zarurile erau aruncate...şi nici măcar nu aveau puncte



zaruri oarbe, nopţi grele, zile goale

olandezul zburător,

rădăcini fără copac, frunze fără sevă

şi cer, foarte mult cer am luat



a-la-ba-la, literele din silabe, silabe ascunse-n cuvinte

cuvinte rupte de tăceri şi nimicuri petrecute

de o linişte deplină

mai inutilă şi mai grea decât o izbăvire

cu iubire de Costel Macovei

în ziua de azi, lumea nu mai are nevoie de iubire

cel puţin aşa am înţeles eu după ce am ieşit din coma profundă

mai mult cârpit, cioplit, adunat



ieşisem pe stradă cu mintea plină de iubire

ochii mei lăsau iubirea să curgă-n valuri

braţele strâgeau aerul

şi iubirea eram eu.

ce folos,

lumea se dădea speriată la o parte la-nceput

apoi o palmă, un pumn, o piatră

pe tăcute,

fără cuvinte de prisos

ploua cu ură, cu sânge, cu uimire

iar noaptea cuprindea totul: ochi, suflet, minte

strivindu-mă sub indiferenţă



m-am adunat, cioplit, cârpit, împietrit

şi am luat drumul uitării târând ura lumii prin colb

iubirea, cine mai are nevoie de ea, când nici măcar timpul...

În greu surghiun siberian

În greu surghiun siberian
Răbdaţi osânda cu mândrie,
Căci truda voastră nu-i în van,
Gândirea voastră-i veşnic vie.

Nădejdea, soră cu urgia,
În hruba neagră de blesteme
În voi trezi-va voioşia,
Căci va veni dorita vreme:

Iubiri, prietenii profunde
Vor trece porţi cu lacăt greu,
Aşa cum pîn’la voi pătrunde
În ocnă, liber, glasul meu.

Cădea-vor lanţuri, temniţi crunte,
Şi fraţii vor veni spre voi,
Cu libertatea scumpă-n frunte
Să vă dea spada înapoi.

Puşkin

pledoarie pentru moralitate
de Lia Muresan

tu, dulce amăgire, viaţă,
timpul tace, trece ireversibil;
iubire, moarte, uitare…
trăită cu simţul binelui şi-al răului,
tu, viaţă, poţi fi ca o copilă
ce coase pe al anilor gherghef
în culorile purpurii ale inocenţei
frământările;
încremenind pe umerii tăi
adierile pădurii, apusurile de soare
clarul de lună sau, noaptea adâncă.
viaţă, tu, uneori poţi fi şi ca o văduvă despletită
pe marginea unui hău,
revărsându-şi frustrările.
însă, adunând doar ani fără anotimpuri,
cu o anume pasiune de-a trăi ca pe o scenă,
ca-n teatru,
n-ai merita trăită, ar fi aşa de trist,
tu, dulce amăgire, viaţă,
timpul tace, trece ireversibil…
şi, nu am făcut nimic deosebit;
am colecţionat bucurii, dureri, tăceri şi vise,
spectrul culorilor întreg,
făcând o pledoarie pentru moralitate.