POEZII SI POETI

Impozite, biruri şi taxe - Adrian Paunescu

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm "Quo vadis?",
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul

De of si de aoleu - Marin Sorescu

Floare nalta, floare neagra,
Nu ti-am spus, fa, ca-mi esti draga?
C-o sa fur din cer cinci stele
Sa-ti fac salba de margele?
Si ma laudam ca eu
Il caftesc pe Dumnezeu,
De s-o pune-n drumul meu...
Nu-mi spuneai tu - stiu, ca azi -
Cand saream peste-un parleaz,
Ca de drag ce iti sunt eu
O sa mori de gatul meu?
Si-a venit un barbugiu,
Of, un fante de gagiu,
Din Obor, sau mai de sus,
Te-a chemat si tu...te-ai dus!
Si-nca n-ar fi fost nimic,
Daca nu mi-ai fi manglit
Punga mea cu bani fisic!
Stateam noaptea amandoi,
Bibilica, bibiloi,
Ningea luna peste noi.
Eu credeam ca ma iubeai,
Dara tu ma sarutai,
C-o mana ma mangaiai,
Cu alta cotrobaiai.
Boarfo! Nu ti-am zis sucar
Sa bagi mana-n buzunar?
Cum putut-ai sa te-nduri
Sa ma-nseli si sa ma furi?
C-am spoit un an tingiri
Pe la fetele subtiri,
Si-am trait prin mahala
Doar cu praz si ciulama,
Ca sa-ti cumpar tie, tie
Rochie de cununie,
Sa-ti fac degetu-nflorat
C-o piatra de matostat.
Si tu, uite cum te tii
De cuvantul al dintai!
Bine, draga, iti mersi!
Sa ma-nsele o lamaie!
Da' si eu fusei tamaie!
Ca puteam si eu incai
Sa fiu craiul al mai crai
Si sa huzuresc ca-n rai.
...Da' acum am ramas bleg,
Amarat si plin de jeg,
Ca narojii ai mai mari:
Nici gagica, nici pistari!

Danut Danci

Spuneţi-mi, n-aţi văzut, cumva, o ţară?
Am fost plecat doar patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
„Vine? La anu', cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"

Spuneţi-mi, n-aţi văzut, cumva, o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă
;Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă... de pe Lună

Chiar, voi n-aţi văzut, pe jos, o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!



.

Adevar graiesc pozele tale Mari.....

Ieri,n-am citit,mi-era somn.Acum,am citit.Din pacate ,e real.
Si,pt.ca sintem,la versuri,va pun si eu o poezie,dar,nu stiu cine a scris-o.


....Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,
A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată !
Tot circulă o vorbă , deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă .
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă !
Şi , zău , savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte !
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi ?

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război ?
Am inventat , noi , cipuri şi alte drăcării ?
Însemne sataniste , otrăvuri , şmecherii ?
văzut-aţi pe vreunul , retras în jungla deasă ,
Ca să scornească arma distrugerii în masă ?
Tot ce lăsăm în urmă , când mai sărbătorim ,
E biodegradabil . Natura o-ngrijim .
Iar omul otrăveşte , în fiecare zi ,
Păduri , câmpii şi ape , şi zările-azurii . . .

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi ,
Şi , orişice s-ar zice , nu suntem troglodiţi !
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,
Drogaţi , lacomi de sânge sau homosexuali ,
Escroci , bandiţi , gherile sau vreo tutungerie ?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă ,
Nici terorişti , nici dogme , nici luptele de clasă . . .
Cât am bătut eu jungla ,scuzaţi , n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat .
Urmând calea cea bună şi , evident , corectă ,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă .
În ierarhia noastră , cum e firesc şi drept ,
Devine şef acela viteaz , agil , deştept ,
Capabil viaţa obştei s-o ţină , s-o păzească ,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească .*
*
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană ,

Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană .
Pe când , priviţi ! La oameni , ferească Domnul sfânt ,*

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt ,
Corupţi , vicleni , jigodii , cu gura cât mai mare ,
Nebuni după putere şi după bunăstare !
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei ,
Contează doar averea şi înmulţirea ei .
Nu veţi vedea vreodată , cât soarele şi luna ,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna .

La om , tot ce înseamnă minciună , intrigi , ură
Sunt legi de referinţă , a doua lui natură .
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator ,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator . . .

Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos :
La noi nu se întâmplă război religios ,
Nici sfinte inchiziţii , nici libertăţi în lanţuri ,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri ,
Nici ordine mondială , şi nici naţionalism ,

Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism . . .

E-ADEVĂRAT CĂ OMUL , ACEST BIPED, GUNOI ,
ARATĂ CA MAIMUŢA , DAR N-A DESCINS DIN NOI !

Din pacate fetelor, lumea nu mai trece si pe aici...nu are timp.
Mici macar pe la "Ce am gatit pentru azi " nu mai au timp.....

Mari, si Sorescu si Paunescu au, ca poeti, un loc aparte in sufletul meu. De Danut Danci nu am auzit, spre rusinea mea. Dar graieste tare bine...
Stii ce se intampla? Ma doare sufletul cand citesc poeziile astea. Spun mult si tot adevarul. Din pacate cine ar trebui sa ia aminte nu citeste asa ceva. Cine ar trebui sa ia aminte isi vede de drum cu nerusinare si tupeu, muuuult tupeu, de parca i-ar fi cumparat ma-sa tzara, sa se joace cu ea!...

mari a scris:Danut Danci

Spuneţi-mi, n-aţi văzut, cumva, o ţară?
Am fost plecat doar patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
„Vine? La anu', cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"

Spuneţi-mi, n-aţi văzut, cumva, o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă
;Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă... de pe Lună

Chiar, voi n-aţi văzut, pe jos, o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!



.

BLESTEM DE OM SĂRAC

de Dan Puric

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!
Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!
V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.
Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.
Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherțoi,
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!
Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Da, am citit si eu poezia. Cat adevar!!!

Mie nu-mi place poezia lui Dan Purec. Nu e o poezie de crestin. Daca e sa-i bata cineva, sa-i bata Dumnezeu, nu-mi place sa blestem si nici n-o fac! Si sa ma ierte Dumnezeu, nu cred ca Dan Purec o duce chiar ca noi.....

Nici mie...Ma rog, nu imi place tipul, in geeneral...Paunescu imi placea cum scria inainte...

Intre timp, am aflat ca e scrisa de altcineva, unul Andrei Radu. S-a iscat o confuzie si eu asa am preluat-o. Este un fel de combinatie intre blestemele lui Cosbuc si Arghezi, adaptata la zilele noastre.

Ungurul e in inspectie la olteni si isi tine un jurnal. :

Ziua 1: Cred ca azi fost zi liber la ei.
Nu venit niciuna din angajat.
Plimbat prin biroul meu lung si lat.
Deschis fiset acte oficial dar plin de o bautur tulbure.
Oare unde tinut la ei dosare?

Ziua 2:
Nu fost ieri zi liber.
Verificat in calendar, fost miercur.
Poate nu lucreaza miercur la ei!
Dar nici azi nu venit!?!
Am vrut dau telefon, dar nu am gasit agenda
... Toate sertarele plin cu acel bautur tulbur ...

Ziua 10:
Azi fost un secretara care zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos!
Oi, oi! Gustat o pahar din acel bautur tulbur gasit in seif ...
Putin acrisor...

Ziua 20:
Aici nimeni nu vorbesc ungureste.
Toti nervos ca nu pricepe la ei.Oare e politic corect sa invat eu romanesc?
Hm, bauturul acela tulbur nu e chiar rea.

Ziua 30:
Descoperit intamplare un caset cu muzica folcloric si prinde bine sa invat romaneste.
Azi putut spune unei director apa-canal-investitii europene:
"Dunare daca n-aveam / Jiul , Dunare-l faceam la noi!"Simpatica baiat. Am baut cu el, putin, din acel bautur tulbur exceptional ...

Ziua 100:
La ce dracu sa muncesti in fiecare zi?
Ma dadui lovit si drojdii niste zaibar cu nea Stelica, subprefectul.

Ziua 200:
Fatalica, treaba merge unsa.
Fura toti in prefectura.
Puseram un CD cu Maria Dragomiroiu si ne facuram muci.
Il trimisei pe Stelica la Segarcea, dupa doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat.

Ziua 300:
Nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza.
Ma sunara de la partid, sa ma intrebe cum stau cu nu-s-ce investitie.
O sa-l sun pe Stelica, cand s-o-ntoarce cu cisterna de la Panciu.

Ziua 350:
Mimisor, secretara zise ca ma tot cauta unii din UDMR.
O pusei sa le zica ca-s intr-o sedinta.
Sanchi, batu Craiova acasa si ne facuram pulbere.
Ce treaba au ungurii cu Mehedintiul?

Aceasta poezie sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca , jud. Sibiu , loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David.
E atat de frumoasa pe cat de adevarata.

Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii!
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri!
Multi copiii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate-un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna VESNICIEI:
Am trait si n-am stiut


--------------------------------------------------------------------------------
Aceasta poezie a pus-o Camy pe blogul ei pe Netlog.
Camy, mi-a placut prea mult ca sa nu le-o pun si fetelor aici!

Adrian Paunescu - Telefon peste moarte

În lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul lînga mine
si n-am ce numar sa formez.

Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frînt,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormînt.

De convorbiri cu ei sunt gata
si în necunoscut ma zbat,
îi sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.

Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvînt,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamînt.

Formez un numar, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.

Si, vai, de-atîta timp încoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.

Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cînd o fi sa mor,
Am sa va caut în morminte,
Pe-un numar de interior.

ARTA DE-A INVINGE - Rudyard Kipling

E greu sa uiti iubirea
Cand inca mai iubesti
E greu sa uiti trecutul
Cand inca mai traiesti...
Sa ai curajul sa spui: DA,
Sa ai curajul sa spui: NU,
Si-n fiecare clipa grea
Sa ai curajul sa fii TU!
Sa poti sa crezi
Cand unii te inseala
Sa te ridici
Cand altii te doboara
Sa poti pastra
Ce altii vor s-alunge
Sa razi, chiar daca sufletul tau plange
Si cald tu sa ramai chiar dac-afara ninge

ACEASTA ESTE ARTA DE-A INVINGE !

Primul an de şcoală

de Cicerone Theodorescu

Primul an, al meu, de şcoală!
...Cei mai mici , băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

Mama, scumpa mea şi buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulţime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri.

-Primul an, al tău, de şcoală...
Dragă-mi eşti şi tare mică!
Curtea noastră e mai goală,
Şi e singur Azorică.

Anul ăsta, se-nţelege,
Altfel eşti, în pragul toamnei.
Şcolăriţă eşti, în lege,
Da-mi lipseşti, comoara mamei!

Parcă spune: Ce mai fată!
Stă cu ochii umezi parcă.
Râde-apoi, un pic...Şi – iată –
Parcă lacrimi o încearcă.

Nu-i nimic. E bine. Numa
Vezi de-ascultă! Vezi de-nvaţă!
Coşcogea fetiţă-acuma,
Ai intrat, şi tu, în viaţă...

-Mamă! Asta-i supărare?
(Râde fata...) Ce-i adică?
Merg la şcoală, de, sunt mare,
Nu pot să rămân tot mică!

Si totusi se mai trece si pe aici!

Valeriu Cercel - Vremuri noi

Din vremea când traiam, copii, la sat,
Si pâna azi a’ toate stiutori,
Chiar de-omenirea daca s-a schimbat,
Eu doar la toale, rar, în sarbatori ;

Pe-atunci era rusine si respect,
Iar de nu dam un ban pe disciplina,
Cum tata era om foarte corect,
Saptamânal îmi da câte-o chenzina,

Pai de faceam cumva câte-o traznaie,
Ma lua cu-a lui curea la întrebari
Si ma-nchidea la mine în odaie,
Nu apa, mamaliga, pâna-n zori ;

Ionel al meu, computer, telefon,
Un patefon cu placi d-alea d’o schioapa,
Iar lâng-acel TV pân’ la plafon
Are si-un bar, copilu’….rau de apa,

Asa ca eu, când vreau sa-l pedepsesc,
Ca tata, când veneam din sat hai-hui,
De ma-sa doar îi zic, sa nu-l jignesc,
Si-apoi ma-nchid în dormitorul lui.

Superb, Mari, mai ai?

Serghei Esenin
Scrisoare mamei

Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri şi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni, pe când răsfaţă
Pomii-n floare, satul meu tăcut;
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă, ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc,
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele, rost.
Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat...

Mai, Geto, dar ceva mai putin trist si deprimat nu ai????? Este telul vietii tale sa pui poezii triste?Sincer, o iau pe urmele lui Mari si pe aici nu mai intru....Scopul acesti forum este sa ne simtim bine impreuna, iar eu, una, cand citesc asa ceva ce ai postat tu acum, ma apuca bocitul, sincer.....

Cristina n-am vrut sa te intristez sincer,lasa ca nu mai pun tristeturi

Geta, gandeste-te, scumpo , ca unii din noi nu mai avem parinti si asta doare cumplit! Asa ca cei care ii mai au incearca sa aibe momente cat mai frumoase impreuna, iar tu deprimi pe toata lumea pe aici, sincer! Hai, ceva vesel sa citesc, ok? Pup!

Pup si eu